Azuritul este un mineral secundar de cupru care se găsește adesea în zonele oxidate ale zăcămintelor de minereu de cupru. Se găsește de obicei sub formă de tablite sau cristale prismatice de culoare albastru azuriu intens. Se formează prin alterarea depozitelor de minereu de cupru.
Azuritul este numit după cuvântul persan „lazhward” pentru culoarea sa albastră caracteristică. Se găsește în zonele de meteorizare ale minereurilor de cupru, de obicei în asociere cu malachitul.
Acest mineral este cunoscut pentru culoarea sa strălucitoare și formele sale interesante. Există peste 45 de forme cunoscute de azurit. Acesta poate fi fațetat în caboșoane și tăiat în pietre prețioase, precum și utilizat pentru confecționarea obiectelor de artizanat. Praful de azurit este toxic, astfel încât nu trebuie inhalat atunci când este tăiat sau lustruit.
Zăcăminte de azurit se găsesc în Australia, Chile, Franța, Mexic, Maroc, Namibia, sud-vestul Statelor Unite și Zair. Specimene de azurit pot fi văzute la Muzeul Smithsonian de Istorie Naturală.
Istoria azuritului
Azuritul a fost folosit timp de mii de ani ca piatră decorativă pentru bijuterii și artizanat. În plus, primii egipteni credeau că azuritul avea capacitatea de a comunica cu spiritele.
De-a lungul secolelor, azuritul a fost folosit ca pigment pentru a conferi o culoare albastră unică și a fost utilizat pe scară largă în pictură în timpul Evului Mediu și al Renașterii în Europa.
În această perioadă, azuritul a fost folosit mai întâi în tempera și în pictura în frescă și apoi în pictura în ulei. Pentru a obține pigmentul azurit, masele de minerale erau colectate și măcinate până la obținerea unei pulberi. Această pulbere a fost apoi spălată și trecută printr-o sită.
Granulele de azurit măcinate au fost separate în funcție de mărime. Granulele mai grele și mai mari au fost folosite pentru a crea pigmentul albastru mai închis, iar granulele mai mici au fost folosite pentru a crea nuanțele mai deschise.
Au fost necesare mai multe straturi de pigment de azurit pentru a crea o culoare albastră solidă, iar această suprapunere a straturilor de fragmente mici de azurit a format o crustă cristalină cu o nuanță de albastru intens și un luciu subtil.
De-a lungul unei perioade lungi de timp, culoarea albastră a fost schimbată în nuanțe mai verzi de cuprul conținut în mineral. Această schimbare naturală se numește pseudomorf, iar culoarea verde este malachitul, mineral înrudit cu cuprul.
Această schimbare poate fi observată în specimenele de mineral și în picturile vechi care au folosit pigmenți de azurit. Una dintre cele mai notabile opere de artă afectate de trecerea de la azurit la malachit este pictura lui Rafael „Madona și copilul înconjurați de sfinți”.
Cum se formează azuritul?
Azuritul nu este un mineral comun sau abundent. Azuritul este un mineral secundar care se formează de obicei atunci când apa încărcată cu dioxid de carbon se infiltrează în sol și reacționează cu minereurile de cupru din subsol. Dioxidul de carbon din aceste ape dizolvă cantități mici de cupru din minereu.
Cuprul dizolvat este transportat împreună cu apa până când intră într-un nou mediu geochimic. Acest nou mediu poate fi un loc în care chimia apei sau temperatura se schimbă sau un loc în care apa se evaporă. În condiții favorabile, se poate forma mineralul azurit. Dacă condițiile adecvate persistă pentru o perioadă lungă de timp, se poate forma o acumulare semnificativă de azurit.
Precipitarea azuritei are loc în spațiile poroase, fracturi și cavități ale rocilor subterane. Azuritul format ca urmare a sedimentării are o formă masivă sau nodulară. În cazuri rare, azuritul poate apărea sub formă de stalactite și formațiuni botrioidale.
Azuritul este popular printre colecționarii de minerale pentru culoarea sa albastru intens, forma uimitoare de cristal monoclinic și structura sa interesantă.
Instabilitatea azuritei reprezintă o problemă pentru colecționarii de minerale, deoarece, dacă acest mineral este expus la căldură sau umiditate ridicată, suprafața sa începe să se deterioreze și devine ternă, decolorată sau verzuie.
Specimenele valoroase trebuie depozitate în cutii de colecție închise, cu circulație limitată a aerului, în întuneric și la o temperatură rece și stabilă.
Data publicării: 12-23-2023
Actualizare data: 12-23-2023
